EDITORIAL

DREPTURI, LIBERTĂȚI, CONVINGERI POLITICE, VIOLENȚĂ POLITICĂ

Abstract

Ca om recent intrat în lumea politicii, mi-a fost extrem de greu să diger, din ”teren”, modul în care dezbaterea a ajuns într-un punct în care acceptarea ideilor de pluralism și toleranță este tot mai mult teoretică și mai puțin o realitate. Suntem o democrație, avem partide, avem instituții, dar dispare ușor-ușor spiritul democratic. A devenit o obișnuință  ca locul ideilor să fie luat de un concurs de urlete, demonizări, etichetări și, mai nou, agățat de gulere, în mod fizic. Problema nu este, însă, doar modul în care acest tip de dezbatere îi afectează pe politicieni. ”Să fie la ei” zice românul. Problema fundamentală este reprezentată, însă, de faptul că acest tablou nefericit se transferă în  societate.

Ne aducem aminte de ”mahalaua violentă şi ineptă” cu care un fost ministru de Externe al României gratula oamenii simpli care contestau o guvernare, de ”gurile știrbe” ale românilor, desconsiderate de un intelectual recunoscut al acestui neam sau despre anunțul cu emfază făcut de un antreprenor, anii trecuți, că nu va angaja oameni cu  o anumită opțiune politică. Auzim tot timpul după alegeri scrâșnetul de dinți al pierzătorilor că au ”votat asistații sociali”, că nu s-a votat ”cu cine trebuie”. Și nu vreau să mai intru în discuția că această atitudine este caracteristică mai ales anumitor zone ale spectrului politic. Vreau să intru însă în discuția despre modul în care partide și lideri politici  români optează pentru ostracizarea a milioane de compatrioți pentru că o au opțiune politică. O altă opțiune politică. Iar dacă au o altă opțiune politică, nu mai sunt, automat, cetățeni demni de respect, cu drepturi și obligații, ci doar un obstacol în calea acumulării de putere.

Ca un dat, dreptul de a alege, consfințit de Constituție, de Carta  Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene a cărei respectare am asumat-o, documente pe care unii le invocă selectiv, doar atunci când le convine, este atacat în fundamentele sale. Partidele nu se mai luptă între ele în arena politică, ci au ceva de împărțit cu alegătorii, cu alegătorii care au dreptul să voteze pe cine doresc ei. Atâta timp cât un  partid nu este scos în afara legii, nimeni nu poate contesta dreptul unui cetățean al acestei țări, indiferent de sex, vârstă, condiție socială, orientare sexuală, etnie, religie, confesiune religioasă de a-și exercita votul așa cum dorește.

Când omul politic își asumă o astfel de abordare, la fel vor face și susținătorii săi, și mulți dintre ei deja fac asta. Pe  rețelele sociale există un adevărat „război” între susținătorii unui partid sau altul. De la jigniri se trece ușor la amenințări. Este deja un fenomen social. Iar vina nu aparține oamenilor, cât liderilor politici care spun lucruri pe care nu ar trebui să le spună. Iar dacă lucrurile degenerează, se spală pe mâini. Încă.

Vorbesc aici doar despre România, pentru  că suntem români, dar astfel de evoluții există în multe state democratice cu tradiție. Sunt tot mai mulți politicieni iresponsabili, gata oricând să folosească frustrările din societate, de aici sau de aievea, pentru câștiguri politice poate facile, dar cu efecte ce pot fi dramatice în viitor. Știm cu toții motivele care au determinat adoptarea Declarației  Universale a Drepturilor Omului în 1948. Nu are sens reluarea lor aici. Îmi doresc foarte mult, ca om politic, ca jurist, dar mai ales ca simplu cetățean să discutăm mai mult și mai așezat despre ce se întâmplă, pentru a nu fi prea târziu. Nimeni nu vrea să fie urât pentru drepturile sale și pentru faptul că și le exercită liber.